În perioada sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic, ISU Cluj va monitoriza permanent, prin Centrul Operațional, evoluția dinamicii din teren, iar, la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.

Zilnic, peste 160 de pompieri, respectiv 150 de mijloace și autospeciale pentru intervenție sunt disponibile în permanență în caz de nevoie pentru stingerea incendiilor, asistență SMURD sau evacuare în situații de urgență.

Pe linie preventivă, în această perioadă, inspectorii de prevenire au desfășurat activități de îndrumare și control, pe linia respectării măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la lăcașuri de cult si unități turistice. Pe timpul verificărilor, principalele aspecte urmărite de inspectorii de prevenire au constat în dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare și exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice.

În Noapte de Înviere, în căminul credincioșilor catolici va arde lumina de Paște. Cu acest prilej, recomandăm cetățenilor să respecte câteva reguli simple pentru a nu deveni victime ale incendiilor.

Este important ca lumânările sau candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile. În nicio situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate și nu adormiți cu lumânările aprinse.

Pentru diminuarea riscului de incendiu și reducerea consecințelor negative ce se pot înregistra în perioada manifestărilor religioase cu public numeros, recomandăm slujitorilor bisericii și credincioșilor să respecte normele specifice.

Astfel, accesul în incinta lăcașului de cult se va permite în limita capacității bisericii, iar ușile de acces/evacuare se vor menține în poziție deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase cu public numeros. În condițiile unui număr foarte mare de participanți se recomandă organizarea slujbelor religioase în aer liber.

Ne dorim să vă bucurați de această sărbătoare importantă, fără evenimente care să vă pună viața în pericol!

Compartimentul Informare și Relații Publice

Call Now Button