Toamna lui 2022, luna noiembrie. În dispeceratul integrat ISU-SAJ se înregistrează o solicitare de urgență. Un bărbat afirmă, într-un limbaj încâlcit, că o femeie are nevoie de ajutor. Ambii desfășurau o videoconferință, moment în care victimei i s-a făcut rău și a căzut de la masă. Apelantul nu o mai vedea în ecran, ci doar auzea cum geme, așa că a sunat rapid la 112. Din nefericire, nu știa nici adresa, motiv pentru care dispecerii au trebuit să se mobilizeze. Imediat au solicitat ajutorul colegilor de la Serviciul de Telecomunicații Speciale și au identificat o adresă în cartierul Gheorgheni. În câteva minute, echipajele s-au deplasat acolo. Ca situația să se complice și mai mult, în curtea locuinței era un câine agresiv. Astfel, cu sprijinul jandarmilor, forțele ISU-SMURD au pătruns în locuință și au reușit să o salveze pe femeie.

„Noi ne-am atins scopul”, mărturisește plutonierul adjutant Cosmin Dobocan, cel care a preluat atunci cazul. Încadrat la ISU Cluj din 2007, subofițerul a activat doar în cadrul Centrului Operațional. De-a lungul carierei a gestionat mii de situații de urgență, dar recunoaște că învață în permanență lucruri noi. Tocmai de aceea, colaborarea în dispecerat și apoi cu pompierii de la locul intervenției e vitală.

„Încercăm să fim cât se poate de rapizi și să ne facem dinainte un plan. În momentul în care vezi fișa, tu să ai tabloul cu pașii de urmat. Ține mult și de experiență. Într-o noapte am avut un incendiu la o locuință de tip iglu. Nu vedem des asemenea case, dar ne-am dat seama că ar fi necesară și autoscara. Contează să fie forțele potrivite la intervenții, să se descurce colegii noștri. E importantă reacția, acel buton ce trebuie apăsat ca echipajele să plece. Adesea alertăm echipajele în timp ce încă vorbim cu apelantul”.  

Într-o singură zi, dispecerii preiau zeci de cazuri, de la situații medicale la accidente rutiere sau incendii. În orice moment, implicarea militarilor e maximă.

„În 2022 am avut două incendii mari la blocuri din Florești. Primul în primăvară, al doilea la începutul verii. Când am fost solicitați pentru al doilea incendiu, inițial am crezut că e o glumă. Cumva, îți creează un dubiu. Ne-a sunat cineva că vede un incendiu în depărtare. Apoi au ieșit oamenii de la biserică și ne-au asaltat cu telefoane. Noi reacționasem deja, am trimis forțe și colegii erau în zonă. Misiunea s-a finalizat cu bine și am resimțit cu toții o bucurie. E frumos să știm că avem o contribuție, deși dăm uneori și peste persoane recalcitrante. Cu toții ne-am luat și înjurături, însă trebuie să înțelegi omul. În 99% din cazuri, persoanele ne cer cu disperare ajutorul. Trebuie să ai mintea limpede și să acționezi”.

Cosmin Dobocan a absolvit Teologia Pastorală la Blaj și a vrut să plece inclusiv la Roma. Apoi s-a reorientat profesional și a ajuns tot într-un loc unde scopul principal este ajutorarea semenilor. Asta pentru că, în viață, nimic nu e întâmplător.

Call Now Button