„Îi socotesc pe pompierii de aici drept oameni ai Domnului”

În primele zile ale anului, birourile și toate încăperile Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Avram Iancu” al județului Cluj sunt sfințite, conform datinii creștin ortodoxe. E un obicei la care militarii țin mult, întrucât le reamintește de speranța unui nou început. Într-o zi obișnuită de duminică se desfășoară și slujbe la capela ,,Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din cadrul inspectoratului, iar în preajma Crăciunului, personalul, îmbrăcat în uniformele de reprezentare, formează un cor deosebit și colindă. Pompierii cântă pentru ei, pentru bucuria lor și a celor din jur. Nimic nu ar fi fost posibil fără inițiativa colegului nostru, preotul Ovidiu Man. Clujean la origine, duhovnicul povestește că îmbracă recunoscător atât haina militară, cât și haina preoțească. Înainte să meargă pe acest drum, Ovidiu Man a urmat cursurile Facultății de Matematică și chiar a profesat în domeniul științelor exacte. Era oarecum firesc, mai ales că își obișnuise părinții să ia numai note de 10 la matematică. Bunicul din partea mamei își ducea nepoții la slujbă, așa că preotul a început să simtă o chemare divină. „Ai mei îmi povesteau că mergeam în curte, duminica, și mă auzeau strigând în spatele casei: <<Sfinte, Dumnezeule!>>. Eram mic și asta auzeam eu la biserică, deci reproduceam (râde). Părinții s-au convins că voi fi popă, dar m-au îndrumat spre Liceul de Informatică, fiind absolventul ultimei promoții de electrotehnică a școlii. Când am luat 10 în BAC la matematică, m-am hotărât să dau la Facultatea de Matematică. Totuși, unele lucruri mi-au rămas legate de preoție. M-am întâlnit în studenție cu un fost coleg de liceu, membru în Asociația Studenților Creștin-Ortodocși. El m-a invitat să iau parte la manifestările lor. După moartea bunicului, m-am îndreptat cu mama către Catedrală. Șansa mea și a multor clujeni a fost că, începând cu 1993, a venit la Mitropolie Înalt Prea Sfințitul Bartolomeu, cunoscut pentru arta sa oratorică extraordinară. Umplea Catedrala până la refuz și era o bucurie imensă să îl asculți. Mai mult, tot în facultate, la matematică, în anul II făcusem și un curs de astronomie. La finalul acelui curs, profesorul ne-a ținut un fel de prelegere, să ne deschidă cumva mintea și să înțelegem că legile guvernatoare ale universului nu sunt întâmplătoare. Cu alte cuvinte, ne-a îndreptat spre Dumnezeu. Am văzut mâna Lui din toate direcțiile și am început teologia”. După ce a absolvit Facultatea de Teologie, Ovidiu Man a devenit preot paroh lângă Turda, în comuna Săndulești. S-a apropiat de enoriași și le-a oferit celor aflați în nevoie alinare timp de șase ani. Mărturisește că s-a descurcat greu din punct de vedere financiar și înțelege cu ușurință cum a reușit să treacă peste toate dificultățile. Drept dovadă, își ridică umil privirea în sus, recunoscând că a găsit astfel o soluție în orice clipă. „Preotul paroh este asimilat în grila de salarizare ca un profesor de școală. Veniturile erau mici, de multe ori cântărețul bisericesc câștiga dublu. Împlinirea sufletească mă determina să continui. Am reușit să mă fac iubit acolo. La plecare am plâns și eu, însă au plâns și enoriașii. Cuvântul părinte descrie menirea unui preot. Când îi auzi pe oamenii de la țară că zic <<Popa nost’!>>, atunci îți dai seama că i-ai ajutat cumva. Pe de altă parte, îmi căutam un loc de muncă și m-am angajat la o firmă ca analist de credite de consum. Din nefericire, am rămas fără loc de muncă. În 2009 am venit preot aici, la capela unității, fără să fiu încadrat ca militar. În 2016 au fost scoase niște posturi la concurs în cadrul inspectoratului. Vorbisem cu domnul general să vedem ce pot face. Îmi doream să fiu preot cu grad militar. Nu era prevăzut în grila de personal așa ceva, dar dânsul mi-a recomandat să candidez pentru un post de subofițer la logistică. Am dat concurs, nota mea a fost aceeași cu a unui alt contra-candidat, deci a existat o concurență acerbă. Diferența a reprezentat-o nota de Bacalaureat. Acum sunt plutonier, mă ocup de gestiune și îmi place”. Ovidiu Man s-a adaptat imediat în colectivul inspectoratului, numai că și-a asumat o sarcină în plus. Împreună cu alți colegi a alcătuit un cor de colindători foarte apreciat. Preotul remarcă faptul că grupul îi unește și mai puternic pe colegi, care vin din timpul liber la repetiții sau participă cu acceptul comandanților, odată ce își finalizează sarcinile de serviciu. „Îi socotesc pe pompierii de aici drept oameni ai Domnului. Important e să realizeze și ei acest lucru măreț. E adevărat, poate că mulți s-au apropiat de arma pompierilor deoarece e o meserie nobilă. Mulțumirea materială vine doar apoi. Dacă tu te simți împlinit ca militar, ca pompier, nu poate să nu îți umple inima de bucurie. Asta am subliniat-o într-o predică în care i-am văzut pe băieți lăcrimând. Intervențiile în care sunt implicați copii sunt cele mai grele. În consecință, nu există o bucurie mai mare decât atunci când pompierii reușesc să îi salveze”. Înainte de pandemie, colegul nostru a cunoscut o bucurie și prin activitatea desfășurată în colaborare cu Liceul pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca. Voluntarii Asociației Studenților Creștin-Ortodocși aduceau elevi la capela,,Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”, iar împreună se rugau, ascultau pilde și învățau. De asemenea, Ovidiu Man este oricând dispus să le adreseze pompierilor o vorbă caldă, din suflet. „Mă impresionează felul în care oamenii de aici își fac datoria. Cu toții avem nevoie de credință în Dumnezeu. Pompierii pleacă în misiune conștienți că s-ar putea să nu se mai întoarcă. Ne aducem aminte de începutul pandemiei. Colegii plecau spre cazurile de coronavirus și nu știau dacă vor ajunge la rândul lor pe paturile de spital. În paralel, se temeau pentru familiile lor. Și totuși își fac datoria, plini de curaj. Îi ajută și credința. Știu că au fost trimiși să salveze vieți și fac față foarte bine. Până la ei nu am văzut așa promptitudine. Ei prețuiesc viața semenilor și arma pompierilor. Este un panou la etajul doi al inspectoratului, unde câțiva tineri au scris ce îi impresionează la meseria de salvatori. E mai mult decât o meserie și i-aș sfătui pe cei cu aspirații militare să aleagă direct arma pompierilor”. Duhovnicul consideră că „Dumnezeu este pârghia ce te ajută să sari peste un hop”. Se întâmplă ca unii pompieri să ceară cheia de la capelă și să se reculeagă, singuri, după o intervenție. Astfel primesc, conform spuselor lui Ovidiu Man, o „gură de oxigen” și își reîncarcă bateriile să continue cu succes misiunile nobile. La început de an, “domn’ părinte”, cum e alintat de personal, ține să transmită întregului colectiv multă sănătate și speranță că Dumnezeu ne va sprijini în permanență.

Autor: sg.maj. Olar Paul