Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Avram Iancu” al Județului Cluj a desfășurat 70 de misiuni în ultimele 24 de ore. 50 dintre acestea au fost gestionate de către echipajele SMURD, în vreme ce alte 20 de intervenții au fost la incendii, accidente rutiere sau pentru readucerea stării de normalitate.

Printre cele mai importante, amintim un incendiu la un autocamion pe Autostrada A3. Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au luat parte la misiune cu două autospeciale cu apă și spumă, lichidând flăcările în scurt timp. Autocamionul era încărcat cu polistiren, ceea ce a produs o puternică degajare de fum. Din fericire, nu au existat victime.

Totodată, pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit, prin Punctul de Lucru Mociu, la un incendiu ce a cuprins un transformator electric în satul Zorenii de Vale, comuna Mociu.

Ulterior, Garda de Intervenție Gilău a fost solicitată la un nou incendiu de fond forestier în localitatea Someșul Rece, în vreme ce Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au stins un incendiu de vegetație de mică amploare pe strada Teilor din Huedin.

În jurul serii, pompierii de la Garda de Intervenție Aghireșu au oferit sprijin la un accident rutier petrecut în localitatea Sânpaul. În accident au fost implicate trei autoturisme, iar trei persoane au fost transportate la spital. La o primă evaluare, acestea prezentau afecțiuni minore.

Call Now Button