Echipajele ISU Cluj au acționat, în ultimele 24 de ore, pentru gestionarea unui număr de 53 de intervenții, majoritatea pentru acordarea asistenței medicale de urgență și prim ajutor calificat (42 de cazuri SMURD). Dintre acestea, 5 recunoașteri la obiectivele din raioanele de intervenție a subunităților, pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea intervenției și a timpilor de răspuns.
Dintre misiunile desfășurate amintim intervenția ca urmare a răsturnării unui autoturism în afara părții carosabile, pe strada Crângului din municipiul Dej. Au fost alertate o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ. Forțele au ajuns la locul solicitării, ocupanții sunt ieșiți din autoturism și sunt consultați în vederea acordării primului ajutor calificat.
Dorim să atragem atenția asupra măsurilor necesare înainte de a porni la drum pe timp de iarnă, fiind necesar să verificați starea vremii și a drumurilor înainte de a porni la drum, precum și dotarea autoturismelor pentru sezonul rece (autoturismul să fie în stare tehnică bună, să-i funcționeze optim sistemul de încălzire, iar plecarea la drum se va face doar cu rezervorul plin și cu o pătură, îmbrăcăminte groasă, lanternă, apă potabilă și gustări uscate în portbagaj ș.a.)
Pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență, acordarea primului ajutor calificat și a asistenței medicale de urgență persoanelor aflate in dificultate.
Totodată, Centrul Operațional monitorizează atent situațiile ce pot prezenta diverse riscuri pentru cetățeni și are în vedere dispunerea imediată a măsurilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți și de bunuri materiale.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Call Now Button