Pompierii clujeni au desfășurat 266 de misiuni în perioada 09-11 februarie 2024. Dintre acestea, 58 au fost intervenții la accidente rutiere, incendii sau pentru readucerea stării de normalitate. De asemenea, echipajele SMURD au gestionat 208 de cazuri medicale.

Printre misiunile importante, amintim intervenția pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-un adăpost de animale dezafectat din localitatea Masca, comuna Iara.

La fața locului s-a deplasat o autospecială pentru stingerea incendiilor, unde au găsit grajdul, cu o suprafață de aproximativ 40 mp, cuprins în totalitate de flăcări. În apropierea acestuia erau situate două case de locuit și anexe gospodărești.

Din fericire, intervenția promptă a pompierilor a împiedicat propagarea incendiului mai departe de limitele în care a fost găsit. Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment. Cercetările preliminare au arătat că incendiul a pornit de la scânteile generate de un polizor unghiular manual.

Tot duminică seara, pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut pe Calea Dorobanților din Cluj-Napoca. În accident au fost implicate o motocicletă și un autoturism. În cele din urmă, motociclistul a primit îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.

Odată cu creșterea temperaturilor, numeroase persoane aleg să își igienizeze terenurile folosind focul. Vă atenționăm cu privire la faptul că folosirea focului deschis în apropierea terenurilor agricole este o acțiune periculoasă, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător, deoarece flăcările se pot propaga într-un timp foarte scurt și pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.

Cetățenii sunt obligați să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate.

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Nu în ultimul rând, reamintim cetățenilor că măsurile preventive pot fi accesate pe platforma www.fiipregatit.ro, precum și pe aplicația Departamentului pentru Situații de Urgență.

 Compartimentul Informare și Relații Publice

Call Now Button