Se apropie o minivacanță prilejuită de Sărbătoarea Sfântului Andrei și a Zilei Naționale a României, iar dorința noastră este ca această perioadă să ne ofere cât mai puține situații de urgență. Chiar și așa, pompierii clujeni sunt pregătiți să facă față oricărei solicitări.

Drept urmare, peste 150 de pompieri, respectiv 144 de mijloace și autospeciale pentru intervenție sunt disponibile în permanență în caz de nevoie pentru stingerea incendiilor, asistență SMURD sau evacuare în situații de urgență.

 În afara măsurilor dispuse la nivel operativ, o atenție sporită este acordată prevenirii situațiilor de urgență. Numai în ultimele trei săptămâni, inspectorii ISU Cluj au desfășurat controale inopinate în obiective de tip cluburi, baruri și discoteci. Astfel, au fost aplicate un număr de 45 de avertismente și 16 amenzi în cuantumul sumei de 255.000 de lei. Aceste controale vor continua și în perioada următoare.

Reamintim cetățenilor că, în perioada sezonului rece, odată cu scăderea temperaturilor, cele mai multe incendii la locuințe au drept cauză coșurile de fum necurățate, instalațiile electrice improvizate sau cu defecțiuni, precum și mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate.

În altă ordine de idei, pentru a preveni producerea unor incendii, verificați mijloacele de încălzire, precum sobe, calorifere sau alte surse de căldură. În situația în care părăsiți locuința, decuplați aparatele electrice, iar dacă vă cazaţi în structuri de primire turistice, familiarizaţi-vă cu traseele căilor de evacuare din incinta acestora.

Țineți cont de sfaturile noastre și respectați măsurile de prevenire a incendiilor! Pompierii vă doresc o săptămână liniștită, lipsită de evenimente nedorite!

Compartimentul Informare și Relații Publice

Call Now Button