Acum câțiva ani, dispeceratul I.S.U. Cluj primește un apel din străinătate. Răspunde plutonierul adjutant Dragoș Păcurariu. La telefon se aude vocea unui dispecer neamț, care încearcă să explice o situație de urgență, într-o engleză stricată. Subofițerul află că o persoană din București a suferit un preinfarct. În paralel, i se comunică și adresa unde s-ar afla cazul medical. Doar că nu își dă seama, în primă instanță, cum apelul a ajuns tocmai la Cluj-Napoca. Fără să ezite, dispecerii clujeni iau legătura cu colegii bucureșteni și duc la bun sfârșit misiunea, pacientul primind îngrijiri la spital. Curios, Păcurariu vrea totuși să înțeleagă de ce a fost sunat tocmai din Germania și ia legătura din nou cu dispecerii de acolo. Aceștia îi explică faptul că au fost contactați de un compatriot, a cărui rudă vizita Bucureștiul și s-a simțit dintr-o dată rău. Turistul n-a putut să apeleze la 112 în România și a cerut ajutor acasă. Mai departe, dispecerii din Germania au vorbit cu cei clujeni. Iată cum, printr-un spirit de echipă impresionant, s-a rezolvat un caz medical pe ruta Berlin – Cluj-Napoca – București. Astfel de momente îl determină pe Păcurariu să spună, cu mâna pe inimă, că își iubește meseria.

 

„Activez în cadrul Centrului Operațional din anul 2015, când m-am transferat de la Huedin. Inițial am fost pe intervenție”, povestește Păcurariu. Cuvintele și atitudinea lui transmit o modestie ieșită din comun. E oricând dispus să ofere o mână de ajutor și nu pare genul de om ce să aștepte un lucru în schimb. Subofițerul s-a încadrat în 2007 din sursă externă, însă l-au pasionat pompierii încă din timpul liceului. Participase inclusiv la programul „Prietenii Pompierilor”, prin care elevii învățau noțiuni despre salvatori. În plus, cunoștea colectivul din cadrul Detașamentului Huedin și nu a stat pe gând odată ce s-au scos posturi la concurs. Dragoș a intrat în prima linie și rememorează numeroase intervenții.

 

„S-a întâmplat să îmi descarcerez prieteni. Am văzut accidente cumplite de mașină. În Șaula îmi aduc aminte că două dubițe s-au lovit frontal la 5 dimineața. Știam că unul dintre șoferi își pierduse viața. În cealaltă mașină ni s-a spus că sunt două victime, șoferul și încă cineva. Pe șofer l-am găsit ușor, însă cealaltă victimă era de negăsit. Poliția ne-a rugat să scoatem din torpedou niște acte, să identificăm victimele. De abia mi-am băgat mâna să scot actele. Lângă mine, stătea un copil de 14 ani. N-o să uit niciodată acel dialog:

  • Copile, du-te de aici!
  • Păi cum să mă duc de aici?
  • Du-te de aici, stai mai departe de noi, în siguranță!

Atunci am realizat că el a fost în mașină, pe locul din dreapta. Copilul a reușit să iasă singur afară, iar eu de abia mi-am băgat mâna să scot acte. Mașina era atât de contorsionată încât scoteai cu greu ceva. În schimb, copilul era teafăr. A fost o minune”.

 

După sute de misiuni de stingere sau descarcerare, Păcurariu s-a transferat la sediul central al inspectoratului. Așa a demarat activitatea lui în cadrul Centrului Operațional, unde mărturisește că s-a adaptat ușor. Colectivul l-a sprijinit să se integreze, dar l-a ajutat și bogata experiență din teren.

 

„Contează să ai cursul de paramedic. Am pățit de atâtea ori să stau cu apelantul la telefon și să îi explic cum se face masajul cardiac. Contează să intervenim cum putem, chiar și de la distanță, până sosește ambulanța. Mulți se pierd în acele situații limită, nu știu cum să procedeze. Alteori, oamenii denotă o stăpânire de sine formidabilă. S-a întâmplat să stau cu casca pe ureche, să explic cum se face masajul cardiac și să ghidez în paralel ambulanța, să găsească adresa”.

 

Subofițerul identifică elementul cheie într-o situație de urgență, și anume comunicarea. De asemenea, flerul și experiența constituie aspecte vitale. Apelurile vin pe bandă rulantă, așa că deciziile se iau cu o viteză copleșitoare. Drept urmare, cei din dispecerat poartă pe umeri o responsabilitate uriașă.

 

„Primim un apel și știm dinainte ce fel de urgență a apărut. În vara anului trecut a fost acel accident la Mihăiești, cu victime. Teoretic nu era raionul Clujului, dar am auzit că e grav și am trimis forțe în sprijin. Păstram legătura cu locotenentul Andrei Bărăian, care era însoțit de 18 subofițeri. Atunci am salvat-o pe doamna implicată în accident. Inițial, ni s-a comunicat că ar fi decedată. Când băieții au început descarcerarea, au văzut că trăiește. Sincer, dacă nu trimiteam echipajele noastre bine pregătite, misiunea nu s-ar fi încheiat la fel. Zi de zi, învăț ceva de unul singur. Am învățat multe de la un ofițer care a lucrat și la Huedin, Dan Babih. Îți plăcea să stai în compania lui, să îi auzi glumele. Toată lumea îl iubește și acum. Fiecare tură muncește în felul ei. Noi lucrăm cu toți ofițerii și ne înțelegem foarte bine”.

 

În cazul unei situații de urgență, subofițerul și colegii lui pot comunica doar din priviri. Fiecare își cunoaște rolul și știe cum trebuie gestionată intervenția. Misiunea este una comună pentru toți militarii, care sunt recunoscători să își încheie tura cu gândul că au salvat o nouă viață.

Autor: sg.maj. Olar Paul

Call Now Button