Prima lună din acest an a fost una aglomerată pentru Detașamentul Turda. Salvatorii au desfășurat, din ianuarie și până în prezent, în jur de 400 de misiuni. 300 dintre acestea le-au gestionat cei de la SMURD.

„Volumul de muncă e copleșitor de mare, dar ne descurcăm”, povestește plutonierul adjutant Bogdan Corovei, colegul nostru din dispeceratul de la Turda. În activitatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj, dispeceratele din subunitățile operative au un rol extrem de important. Colegii noștri primesc cazurile de la sediul central și le transmit mai departe, pentru ca pompierii să plece repede la intervenție.

Bogdan Corovei a făcut armata la pompieri și se regăsește în cadrul detașamentului din 2007. O vreme a lucrat și pe intervenție, acumulând o experiență bogată, care îl ajută ca radiotelefonist.

„Îmi aduc aminte și acum una dintre printre primele mele intervenții. Căzuse un câine dalmațian într-un canal și plângea, săracul, de zile întregi. Într-un final, cineva ne-a sesizat. Folosind o scară, am coborât în canal și l-am salvat. Era un câine splendid și nu o să uit niciodată petele negre de pe blana lui albă. M-a impresionat recunoștința din ochii animalului. Uneori, animalele sunt mai recunoscătoare decât oamenii, din păcate. În altă ordine de idei, mi s-a părut firesc să lucrez la pompieri. Am făcut armata chiar la Detașamentul din Turda și mi-a plăcut colectivul. Îi cunoșteam pe oameni și m-am încadrat la rândul meu, după ce am lucrat și la Ministerului Apărării Naționale”.

La Detașamentul Turda, cum de altfel se întâmplă în toate subunitățile noastre, colectivul formează o adevărată familie. Dincolo de ajutorul reciproc permanent, militarii își petrec adesea și timpul liber împreună. Cu alte cuvinte, arma pompierilor creează legături pe viață.

„S-a întâmplat ca soția unui coleg să aibă probleme de sănătate și să îi sprijinim cu toții. Astfel de gesturi mă impresionează. Îmi dau seama că pompierii îi unesc pe oameni. Am avut și colegi care nu mai sunt printre noi, au murit din diverse cauze și le simțim lipsa. Aceasta este viața, cu bune și cu rele. Noi mergem înainte și ne facem treaba”.

Ca subofițer în dispeceratul de la Turda, Bogdan Corovei are o responsabilitate mare. Comunică în permanență cu ofițerii de la Cluj-Napoca și ține legătura cu salvatorii din teren. De asemenea, informează comanda subunității despre misiunile importante.

„Încerci să le dai colegilor cât mai multe detalii, să aibă o imagine clară asupra intervenției. Uneori cazul pare simplu, însă situația reală devine destul de complicată. Din cauza evenimentului, se poate ca oamenii să se sperie și să dea informații eronate. Drept urmare, atenția e cea mai importantă. Perioada pandemiei ne-a încercat mult pe toți. La început, oamenii se uitau ciudat când ne vedeau îmbrăcați în costumele de protecție. Parcă situația se îmbunătățește, deși cazurile sunt multe. În primăvara lui 2020, nimeni nu știa ce se întâmplă. A venit varianta vaccinului și acum e mult mai bine. Cazurile rămân totuși multe”.

Odată ce termină tura, Bogdan se întoarce la Cluj-Napoca și preferă să plece des în excursii, alături de cei dragi. Îubește călătoriile în străinătate și se bucură să ajungă acasă cu gândul că pompierii au salvat o nouă viață. De fapt, ei nu se consideră eroi. Din senin, un alt coleg din dispeceratul de la Turda intervine peste discursul lui Corovei: „Pentru noi, totul face parte din cotidian. Asta e menirea noastră”.

Autor: sg.maj. Olar Paul

Call Now Button