E ora opt dimineața, iar curtea Centrului de Transfuzii Sanguine din Cluj-Napoca s-a umplut de zeci de persoane. Mulți au venit cu gândul de a face un gest nobil cu ocazia zilei de 14 iunie, când este sărbătorită Ziua Internațională a Donatorului de Sânge. La intrare s-a format o coadă lungă, însă toată lumea așteaptă cu răbdare. Nu vezi oameni nemulțumiți, care să își dea ochii peste cap și să vocifereze. În mulțime se remarcă ușor numeroși bărbați îmbrăcați în uniformă. Pompieri, polițiști și jandarmi și-au unit forțele pentru a fi alături de comunitate, răspunzând prezent la o inițiativă demarată de autoritățile locale clujene.
„La kilogramele mele, procedura nu durează. Mă înțeapă și în cinci minute sunt gata”, spune zâmbind plutonierul adjutant Iulian Mocan, în timp ce se pregătește să doneze. Alții au emoții firești înaintea donării, în vreme ce colegul nostru îți dă impresia că se așează pe scaunul frizerului. În evidențele Centrului de Transfuzii, pompierul de la Detașamentul 1 are un bilanț impresionant: Din iulie 2004 și până în prezent, Mocan a donat de 23 de ori și nu intenționează să se oprească prea curând.
„Am donat prima dată când eram militar în termen. A fost tot așa o acțiune organizată de către instituție. Nu am mers din obligație, ci din curiozitate. Voiam să văd cum e. De atunci, regulat fac în jur de două donări pe an. Mă simt altfel, știu că e recomandat și din punct de vedere medical. Dacă îți permite sănătatea, e foarte bine să faci acest gest. Pe de altă parte, încerc să ajut mai mult decât o fac o dată la trei zile (râde). Nu m-am dus pentru acel beneficiu sau pentru ziua liberă. Donez la modul general și mă mobilizez imediat dacă vine vreun anunț de la colegi”.
Despre Iulian, am putea specifica faptul că are în sânge dorința de a ajuta. Drept dovadă, tatăl său este Donator Onorific și a urmat stagiul militar tot la pompieri.
„Pompierii sunt recunoscuți pentru spiritul lor. 90% dintre colegii care pot să doneze s-au dus sau merg regulat. Mi se pare un gest măreț, nobil. Sângele tău poate să ajute pe oricine. Ai o bucurie mare să ajuți, e un sentiment de împăcare și de mulțumire. Am mers cu drag întotdeauna la centru. Văd o mare utilitate și în analizele efectuate la donare. Spre exemplu, o prietenă de familie a aflat că e diabetică în urma analizelor făcute întâmplător, la donare. De atunci viața ei s-a schimbat în mare măsură”.
Plutonierul adjutant a fost mai întâi militar în termen și ulterior a devenit sergent la pompieri. A lucrat un an în domeniul privat, până când s-a decis să revină în rândul salvatorilor, care l-au pasionat încă din copilărie.
„Părinții mei se distrează și povestesc că de mic voiam să merg cu <<nino-nino>> prin oraș. Uite că așa s-a întâmplat! Tata a fost pompier la întreprinderile mari de pe vremuri. Mergeam la concursuri cu el, să îi văd pe pompieri. Mă lăsau să dau și eu cu furtunul. M-au impresionat și m-a prins <<microbul>>. Când am venit în armată, eram fascinat. Drept dovadă, în a treia zi de la încorporare mi-am rupt piciorul. Sunase alarma, am vrut să văd cum ies băieții la intervenție și într-un moment de neatenție mi-am rupt piciorul. În consecință, jurământul militar l-am depus în biroul comandantului, că eram cu piciorul în ghips. Am avut un stagiu de armată cu de toate, cum s-ar zice.
Comandantul Detașamentului de atunci m-a văzut pe locul de repaus cu piciorul în ghips și m-a întrebat: Copile, ce-i cu tine?
– Știți, eu sunt în concediu medical, că mi-am rupt piciorul.
– Ce școală ai terminat?
– Operator tehnică de calcul.
– Ia hai până la mine în birou!
<<Țâc, țâc, țâc>> am mers în birou.
– Tu știi să scrii la calculator?
– Normal că știu. Dacă vreți, îl desfacem pe tot, îl reparăm și apoi scriem la el. Asta am terminat și mă pricep.
Mocan a fost furier și șofer, apoi s-a ocupat de gestiune. Nu a renunțat la visul său de a participa la intervenții și a dat ulterior concurs să obțină un post de subofițer. În prezent e unul dintre pompierii experimentați de la Detașamentul 1. Sosește adesea zâmbind la muncă și își binedispune colegii de tură prin atitudinea sa pozitivă. Iulian e genul de om gata oricând să ofere o mână de ajutor, fără să ceară nimic în schimb. I se schimbă tonul vocii odată ce vorbește despre familia pompierilor clujeni, mărturisind că această calitate o au toți colegii săi.
„Uitându-mă în spate, nu știu dacă aș face altceva. Dacă ar fi să mă întorc la anul 2003, aș proceda la fel. Nu regret că am ales stilul ăsta de viață. Majoritatea facem din plăcere meseria, deoarece nu poate fi descrisă în cuvinte satisfacția pe care o avem la o intervenție reușită. Vedem oameni care nu pot să vorbească, dar ne mulțumesc din ochi.”
Autor: sg.maj. Paul Olar
Recent Comments