Prin cei trei frați, familia Sîncrăian din Cluj-Napoca are cu ce să se mândrească. Gabriel este fost sportiv olimpic în proba de haltere, iar în prezent activează tot în domeniu, fiind antrenor. Haltere a făcut și Cristian, colegul nostru de la Detașamentul 2, în vreme ce mezinul Andrei a jucat fotbal. Ambii au renunțat la sport și au ales, în schimb, o carieră militară.
Acum patru ani, Cristian și Andrei au atras numai priviri admirative la festivitatea de absolvire a Școlii de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni. Îmbrăcați în uniforme, cei doi au imortalizat un moment unic pentru întreaga familie.

„Poate că eu l-am influențat pe Andrei să încerce o carieră militară. Mă vedea în fiecare zi că plec la unitate. I-a plăcut viața aceasta și a optat și el pentru așa ceva. A ales la jandarmi, o altă armă, și suntem foarte bucuroși”, povestește plutonierul adjutant Cristian Sîncrăian, de la ISU Cluj.

Andrei, care este încadrat la Gruparea Mobilă de Jandarmi din Târgu Mureș, îi dă imediat dreptate: „Fiind în sistem, Cristi mi-a explicat cum e o carieră militară și beneficiile pe care le aduce. Am făcut sport și am învățat acolo ce înseamnă munca de echipă, spiritul de sacrificiu. Astfel, m-am obișnuit ușor cu viața militară, deoarece am găsit valori comune”, mărturisește plutonierul.

Părinții le-au transmis celor trei copii ce înseamnă să îi sprijini pe cei din jur. În plus, fraților Sîncrăian le-a plăcut dintotdeauna disciplina, altfel nu ar fi reușit atâtea lucruri frumoase în viață.

„Fiecare intervenție are specificul ei, din care înveți. Satisfacția profesională, când vezi că ajuți un om și îți mulțumește, nu poate fi comparată cu nimic. Am lucrat și pe SMURD la Garda Gilău. Acolo intervențiile sunt mult mai multe și e vorba despre viață și moarte. Toate lucrurile pe care le vezi te maturizează și ai o altă perspectivă asupra vieții”, crede Cristian Sîncrăian.

Deși s-a mutat în alt oraș, Andrei s-a adaptat excelent la jandarmi. Îi place colectivul și nu se vede făcând altceva. După ce își termină activitatea la unitate, acolo unde muncește într-o structură suport, tânărul plutonier își încheie săptămâna pe terenul de fotbal, arbitrând meciuri.

„Vorbesc des cu Cristi și Gabi, amândoi îmi dau sfaturi. Sunt frații mei mai mari și îi admir. Referitor la cariera mea și a lui Cristi, vă dați seama că toată lumea e mândră de noi. E o bucurie pentru rude să ne vadă militari”.

Între pompieri și jandarmi a existat întotdeauna o legătură strânsă. Adesea, în timpul misiunilor, suntem mai mult decât simpli colegi. Tocmai de aceea, le transmitem la mulți ani tuturor jandarmilor și îi asigurăm de prețuirea noastră!

Call Now Button