În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Avram Iancu” al județului Cluj a desfășurat 179 de intervenții. Dintre acestea, 41 de misiuni s-au înregistrat pentru stingere a incendiilor, accidente rutiere sau pentru readucerea stării de normalitate, în vreme ce echipajele SMURD au gestionat 138 de cazuri.

Printre cele mai importante, amintim un accident rutier petrecut sâmbătă, 1 aprilie 2023, pe strada Libertății din comuna Apahida. În accident a fost implicat un singur autoturism, iar două tinere, de 23 și 16 ani, au primit îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD. Ulterior, cele două au fost transportate la spital. De asemenea, pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a încendiilor.

Pompierii de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca au intervenit sâmbătă noaptea la un accident rutier petrecut pe Calea Moților din Cluj-Napoca. Apelul de urgență a venit în jurul orei 02:37, iar la fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. În accident au fost implicate două autoturisme și din fericire nu au existat persoane încarcerate. În urma acestui eveniment, un tânăr de 22 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. La o primă evaluare, acesta avea afecțiuni ușoare.

Duminică dimineața, pompierii de la Detașamentul Turda au fost solicitați să intervină la un accident rutier petrecut în comuna Mihai Viteazu. Apelul de urgență a venit în jurul orei 06:20, iar la misiune au luat parte o autospecială și o ambulanță SAJ, echipajele găsind la fața locului un autoturism răsturnat. Un tânăr de aproximativ 20 de ani a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la spital. Ulterior, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

Pe de altă parte, începutul primăverii poate aduce numeroase incendii de vegetație uscată. An de an, incendiile de vegetație produc însemnate pierderi materiale și chiar de vieți omenești. În acest sens, vă reamintim faptul că arderile de vegetație sunt interzise!

Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Informați-vă și fiți responsabili, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!

Măsurile de siguranță pot fi găsite pe platforma www.fiipregatit.ro, precum și pe platforma Departamentului pentru Situații de Urgență, disponibilă gratuit în Google Play și Apple Store.

Call Now Button