În acest sfârșit de săptămână (27-29 ianuarie a.c.), pompierii clujeni au desfășurat 186 de misiuni, dintre care 149 au fost urgențe medicale, la care au fost solicitate echipajele SMURD și 37 de intervenții ce au avut loc la incendii, accidente rutiere sau pentru readucerea stării de normalitate.

În cursul zilei de vineri, pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care s-a manifestat la acoperișul unei case situate pe strada Profesor Nicolae Mărgineanu din Cluj-Napoca. Flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 100 mp, iar cauza probabilă a incendiului a fost un coș de fum izolat necorespunzător față de materialele combustibile. Din fericire, nu au existat persoane care să aibă nevoie de îngrijiri medicale.

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit sâmbătă dimineața la un incendiu care s-a manifestat la două case dintr-o gospodărie situată în localitatea Rugășești, comuna Cășeiu. Apelul de urgență a venit în jurul orei 07:12, iar la misiune au plecat imediat două autospeciale cu apă și spumă. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta la două case, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, acoperișul uneia dintre locuințe fiind în totalitate cuprins de flăcări. Flăcările au fost stinse, fără a exista persoane care să solicite asistență medicală.

Pe parcursul aceleași zile, Detașamentul 1 Cluj-Napoca a fost solicitat să ofere sprijin la un accident rutier petrecut pe strada Bună Ziua din Cluj-Napoca. Folosind echipamentele din dotare, pompierii au extras două persoane, dintre care un bărbat și un minor. Astfel, la spital au ajuns doi copii de 9 și 10 ani, respectiv un adult de 40 de ani.

Tot în cursul zilei de sâmbătă, pompierii militari din cadrul Detașamentului Dej au avut parte de misiuni succesive. Prima intervenție s-a înregistrat la un accident rutier petrecut la ieșirea din localitatea Petrești, comuna Mintiu Gherlii. Apelul de urgență a venit în jurul orei 17:20 și anunța un accident rutier cu un singur autoturism. Când au ajuns la fața locului, pompierii au găsit un autoturism răsturnat mult în afara părții carosabile, într-o pădure de spini. Astfel, pompierii au fost nevoiți să își croiască drum spre mașina avariată folosind drujbele. În interiorul autoturismului se afla blocată o tânără, care a fost extrasă în siguranță de către pompieri. Ulterior, echipajul SAJ a preluat victima, care era conștientă și cooperantă, și a transportat-o la spital. La misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una SAJ.

Imediat ce au ajuns la unitate, echipajele dejene au primit o nouă solicitare, de această dată la un incendiu care s-a manifestat la o centrala termică pe lemne a unei case din localitatea Mănăstirea. Când forțele noastre au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la central situată în subsol. Intervenția promptă a făcut ca incendiul să nu se extindă la restul casei.

Duminică seara, pompierii de la Detașamentul Huedin au intervenit la un accident rutier petrecut în localitatea Bucea, comuna Negreni. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane. Din nefericire, o tânără de 17 ani și-a pierdut viața, după ce echipajele medicale i-au aplicat manevre de resuscitare la fața locului. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și două ambulanțe SAJ.

 

Call Now Button