Anca Boca și-a dorit încă din copilărie să devină cadru militar. În 2007 a realizat că visul ei poate să se transforme în realitate, întrucât la pompieri erau acceptate, în sfârșit, și fete. Printre sutele de persoane dornice să îmbrace uniforma salvatorilor s-au numărat și 10 candidate. 5 dintre ele au promovat concursul, iar Anca s-a numărat printre ele. După o pregătire asiduă de câteva luni, tânăra a ajuns să participe la intervenții, cele mai multe fiind pe ambulanțele SMURD.
„A fost puțin ciudat la început, deoarece băieții nu erau obișnuiți cu prezența noastră. Pe de altă parte, ne-au susținut, iar domnul general Șomlea avea o vorbă: <<Fetelor, e în regulă dacă vă vine să plângeți la finalul unei intervenții grele, doar să nu vă vadă băiețiii>>. Ca norocul, noi toate am fost puternice și colegii au fost alături de noi. Ei au avut un rol important în integrarea noastră. Ne încurajau după anumite misiuni mai dificile din punct de vedere emoțional. Așa am înțeles că este loc pentru fiecare la intervenție, nu există că nu poți să ajuți. Oricine își găsește un rol. Am participat atât la intervenții de stingere, cât și pe echipajul de terapie intensivă mobilă. De la medici am avut foarte mult de învățat și de aceea ne descurcam foarte bine. În plus, îți și rămân în memorie numeroase intervenții. Țin minte și acum un accident rutier cu un băiețel de 2 ani aflat în stop cardio-respirator. Când totul părea pierdut, doamna doctor Cristina Preda a spus să nu renunțăm și i-am readus semnalele vitale. Trăiește și în ziua de azi. A fost o mare bucurie”.
În 2014, Anca Boca s-a văzut nevoită să renunțe la partea de intervenție și să își continue activitatea în cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților. Asta înseamnă, printre altele, și gestionarea numeroșilor tineri ce se alătură familiei salvatorilor din postura de voluntari. În cele mai multe cazuri, vorbim despre persoane care n-au avut niciodată contact cu acordarea primului ajutor calificat. Astfel, prin mâna colegilor noștri de la SPIRC au trecut mii de voluntari.
„Mi-a părut rău că m-am despărțit de ambulanțe, deoarece era ca un drog pentru mine. Încet, mi-am dat seama că nu e rău deloc și că aveam un rol diferit, dar la fel de important. Am rămas tot pe intervenție, însă sub o altă formă. Am luat binele din tot răul, cum s-ar spune. Și în prezent vin voluntari din ce în ce mai mulți și asta ne bucură. Am rămas apropiată de mulți dintre ei, fiind a doua mea familie. Vin la serviciu din pasiune și e a doua mea casă. Sunt mândră de fiecare reușită a lor. Unii ajung să muncească în sistemul medical și îmi place ideea că nu renunță niciodată. De anul acesta m-am transferat la Detașamentul Dej și rămân cu un sentiment frumos după toți anii petrecuți la SPIRC. Pe această cale, vreau să îi mulțumesc domnului colonel Rad. A avut răbdare cu mine și m-a ajutat în multe momente grele. Nu vreau să îi uit nici pe colegi, deoarece am format un colectiv minunat. Cu trecerea timpului mi-am dat seama că e important să privești dincolo de propria persoană, fără să te întrebi: <<Cu mine cum rămâne?>>. E important să vezi bunătatea și frumusețea oriunde te-ai afla și să consideri fiecare experiență drept o șansă de a învăța ceva”.
Acasă, Anca Boca este mama a doi copiii și recunoaște că o carieră militară aduce numeroase provocări. Chiar și așa, fiica ei e decisă asupra viitorului, așa că se pregătește intens pentru admiterea la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.
Recent Comments