Pompierii clujeni au desfășurat 160 de intervenții în acest sfârșit de săptămână (17-19 februarie a.c.). 27 dintre misiuni s-au înregistrat la incendii, accidente rutiere sau pentru readucerea stării de normalitate, în vreme ce 133 de cazuri au fost gestionate de către echipajele SMURD.

Printre cele mai importante intervenții, amintim un accident rutier petrecut sâmbătă, 18 februarie, pe strada Avram Iancu din comuna Florești. La fața locului s-au deplasat pompierii de la Punctul de Lucru Florești, care au găsit trei autoturisme avariate. Nu au existat persoane încarcerate, însă doi adulți și un minor au fost transportați la spital de ambulanțele SMURD și SAJ. La o primă evaluare, cu toții aveau afecțiuni ușoare. Echipajele au asigurat totodată măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

Tot sâmbătă, pompierii de la Detașamentul Dej au oferit sprijin la un accident rutier petrecut pe strada Vâlcele din Dej. Apelul de urgență a venit în jurul orei 18:55, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, alături de două ambulanțe SAJ. Echipajele au găsit un autoturism aflat într-un șanț adânc de aproape doi metri. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, dar trei bărbați au suferit mai multe leziuni și se aflau în imposibilitatea de a ieși singuri din șanț, fiind conștienți și cooperanți. Drept urmare, pompierii i-au scos folosind tărgile cu lopeți și i-au predat echipajelor medicale, pentru evaluare și transport la spital. Mai exact, a fost vorba despre trei bărbați cu vârste cuprinse între 50 și 80 de ani. De asemenea, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, pompierii de la Detașamentul Huedin au stins un incendiu care s-a manifestat la o anexă gospodărească din localitatea Beliș. În urma acestuia, construcția a fost afectată pe o suprafață de circa 100 mp. Din fericire, nu au existat persoane care să aibă nevoie de îngrijiri medicale. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un scurtcircuit.

În cursul zilei de duminică, pompierii de la Detașamentul Huedin au intervenit la un accident rutier petrecut pe DN1, în apropiere de localitatea Bologa. În accident au fost implicate două autotrenuri, însă nu au existat persoane încarcerate. Paramedicii au evaluat doi bărbați, care au refuzat în cele din urmă transportul la spital.

În final, vă recomandăm să accesați platforma www.fiipregatit.ro, precum și aplicația Departamentului pentru Situații de Urgență, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Call Now Button